Jurnal athonit: pagini de ucenicie (V)

de Alexandru Radescu

Maica Domnului este „Stăpână” pe Sfântul Munte şi până astăzi această peninsulă continuă să rămână în grija Născătoarei de Dumnezeu. Poate şi pentru acest motiv binecuvântat, mănăstirile de pe Athos au în păstrare nenumărate icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, fiecare cu istoria sa „extraordinară”. Icoane sau fresce înjunghiate, cu urme de gloanţe, afumate, cu chipuri nefăcute de mâna omului, în faţa cărora, după înlăcrimate şi insistente rugăciuni, şi-au găsit scăparea, însănătoşirea sau pacea sufletească mii şi mii de creştini de-a lungul secolelor.

Mănăstirea Vatoped este păstrătoarea mai multor icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Dupa ce părintele Daniil Cotescu ne-a prezentat pe scurt istoria mănăstirii, ne-a purtat si pe la icoane „miraculoase” ale Preasfintei, sa inchinam.

Photobucket Photobucket

Icoana „Pantanassa” (sec. XVII) se află în naos, fiind poziţionată în faţa altei icoane făcătoare de minuni („Odighitria”). Icoana Pantanassa a vindecat mulţime de credincioşi de boli grave, inclusiv cancer. Este cea mai noua dintre icoanele facatoare de minuni de la Vatoped si se poate traduce prin Atotstapanitoarea
Cea mai veche minune consemnata este cea savarsita cu un tanar care venise ca pelerin in Sf.Munte. Cand a intrat in biserica mare si a vrut sa se inchine in fata acestei cinstite icoane a Maicii Domnului, o lumina puternica a iesit cu zgomot din icoana si, lovind pe tanar in piept, l-a trantit la pamant. Cand si-a revenit, el a povestit parintilor ca ducea o viata departe de Dumnezeu si practica magia. Puternica si minunata interventie a Maicii Domnului l-a intors pe acel tanar catre o viata placuta lui Dumnezeu.

Photobucket

Read more »

Bizanţul dintre zidurile Istanbulului (II): În genunchi, la Sfânta Sofia

de Alexandru Radescu

Suntem de doua ore la Constantinopol. Sa fie, poate, doua ore jumate. Cazat, mâncat niste legume si baclavale, postat la coadă, intrare la Sf.Sofia. Mareata basilica a basileilor, transformata dupa catastrofa istorica din mai 1453 in moschee si din 1935 in muzeu. Gratie lui Kemal Ataturk, presedintele si creatorul Turciei moderne. Se poate spune ca suntem norocosi, slava Domnului! Lucrarile de restaurare au scos la lumina, dupa secole, aurite mozaicuri, tencuiala aplicata de osmanlâi nu a afectat intreaga iconografie ortodoxa sau poate a avut, prin dumnezeiasca grija, rol protector.

Photobucket Photobucket Photobucket PhotobucketPhotobucket

Ma uit la ghiseu: 20 de lire turcesti costa intrarea (10 euro), nimic despre vreo taxa foto. Cotrobai prin rucsac dupa portofel si peste ce dau? Peste briceagul meu de calatorie! Era fix lucrul care nu trebuia sa se gaseasca in rucsac, in acel moment. Avand in vedere importanta obiectivului cultural-istoric-spiritual (pentru crestini, dar si pentru turci), autoritatile locale au instituit control ca de aeroport. Nu imi vine sa arunc in iarba pe tovarasul VictorInox, dar nici sa-l strecor in geanta nevestei :)
Asta e, cu Dumnezeu inainte, tot ne-a ajutat sa facem atatea sute de km pâna in Constantinopol/Istanbul, traiasca naşul ză best driver!
Rasuflu usurat cand rucsacul se plimba pe banda fara a produce vreun bip nefiresc. Apuc repede rucsacul, scot camera foto din geanta-i si ma indrept in viteza catre portile de la intrarea in basilica. Nu mai tin minte ce a fost inainte: nodul in gât sau o cruce. Fac primii paşi în Sf.Sofia si cel putin pentru cateva secunde Istanbulul dispare din istorie.

Photobucket Photobucket Photobucket Photobucket

Read more »

Primăvara pe la Praga (II): Pe podul Carol

de Alexandru Rădescu

Văzut de sus, în toiul verii, podul Carol din Praga pare o bandă de furnici multicolore peste râul Vltava. Karluv most spun cehii si, daca vreti sa cautati, pe net, mai multe informatii cel mai simplu e sa tastati Charles bridge :)
Podul Carol pentru ca este un monument (dincolo de utilitatea lui) a carui constructie a inceput in 1357, in timpul regelui Carol al IV-lea. A fost terminat prin sec. XV si până in 1870 i se spunea, simplu, ca intr-un cântec de-al lui Mircea Florian, Podul de piatra.

Photobucket Photobucket Photobucket Photobucket

Până spre jumatatea sec. XIX, Podul Carol a fost singurul mijloc fix de legatura intre Castel si Orasul vechi, dupa cum era structurata in vechime capitala Imperiala. Dupa 1840 a inceput practic constructia altor poduri peste Vltava iar in prezent Praga numara 18 poduri.
Podul Carol rămâne cel mai important monument din Praga, unul dintre simbolurile orasului si, probabil, cel mai cunoscut pod din Europa.

Are o lungime de 520 metri, o latime de 9 metri, fiind sustinut de 16 piloni puternici, după o concepţie a arhitectului german Petr Parler. Parler este insa cunoscut si pentru mareaţa catedrala Sf.Vitus, aflata in Castelul praghez, acolo a fost numit arhitect-sef din 1352.

Read more »

Jurnal athonit: pagini de ucenicie (IV)

de Alexandru Rădescu

Slujba de noapte de la Sf.Andrei – Serai s-a incheiat undeva intre 8 si 8 jumate dimineata. Din tot grupul nostru, Paul Slayer iese cel mai luminos din paraclis si se grabeste spre camera pentru a-si citi rugaciunile de dupa împărtăşire. Restul suntem doar cuprinsi, pe după umeri, de o tainică bucurie. Şi uşor încercănaţi…

(…) Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, care esti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea, mulţumesc ţie că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să fiu părtaş preacuratului Trup şi scumpului Sânge al Fiului tău. Ci tu, care ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înţelegători ai inimii (….)

La ora 9 dimineaţa fix suntem într-o sală de mese, nu la trapeza în care am fost ospătaţi în ziua precedenta. Ne înghesuim pe bancile lungi, din lemn, alaturi de alti pelerini. Meniul cuprinde o mancare de linte, salata acra, cu ceapa si varza, prajitura si ceai. Ma incumet doar la o lingura de linte, nu suntem tocmai amici. Prajitura in schimb este minunea cofetarilor! Daca as ghici de unde a fost adusa, m-as strecura pe geam sa fur o tava.

Cum bagajele erau deja pregatite, intram in camera doar pentru a arunca rucsacii in spinare. De data asta avem traseu, dar nu si rezervare. Mergem la Vatopedu.
Inainte de a parasi schitul Sf.Andrei intram putin si in magazinul de obiecte bisericesti. Din pacate, majoritatea cartilor sunt in greaca. Totusi, nu mica ne este bucuria cand descoperim volumul lui Ioan Ianolide in limba elena: Intoarcere la Hristos.

Photobucket Photobucket

Read more »

Munţii Vrancei dinspre Comandău

de Diana M. Grigoriu

Comandău, pensiunea Mara, baza de unde se pleaca spre Vf. Lăcăuţi.

Şi mergem, şi mergem, şi mergem – şi parcă nu se mai sfârşeşte forestierul bătătorit pe care vara se ajunge cu maşina la staţia meteo de pe Lăcăuţi, iar iarna cu „săniile” – numele pe care-l dă gazda noastră snowmobil-elor din care are câte unul fiecare locuitor al Comandăului care se respectă (pentru propriul folos sau pentru închiriat turiştilor). Şi ne mai gândim că la întoarcere vom străbate acelaşi drum care pare să nu câştige deloc în altitudine. Aşa se scurg primele două ore, ameninţaţi de ploaie, prin zăpadă amestecată cu apă şi noroi, printre molizi înalţi, cu coroana grea de atâta alb, până când ajungem la o curbă în unghi drept spre stânga. Abia aici regăsim, retras şi şters, punctul albastru care urcă spre Lăcăuţi din Covasna. Ştim despre el din descrieri, dar pe hartă nu apare decât partea finală a traseului, de dinainte de vârf; restul este mult prea la vest, aşa că ştim unde trebuie să ajungem, dar nu şi de unde venim. Cert este că momentan ne aflăm în albia văii Bâsca Mare şi ne putem umple bidoanele cu apă de la Pârâul cu Ceapă, acum captat şi betonat.

Citeste mai mult: Comandău sau acolo unde Munţii Vrancei ies de pe hartă

Jurnal athonit: pagini de ucenicie (III)

de Alexandru Rădescu

Suntem pe Sf.Munte de mai mult de cinci ore si niciunul din grup nu are idee unde am putea dormi in prima noapte. Cei care au deja experienta pelerinajului athonit (Bogdan, Paul, Dan si Andrei) incearca toate combinatiile posibile, tinand cont de ceas, dar si de lungimea eventualelor trasee. Imi pare ca pelerinajul capata nuante de expeditie, de aventuri. Suntem un grup de exploratori pe o insula cu tot felul de trasee, cu focuri inca vii ale unor vechi civilizatii. Nu ai cum sa-l scoti din scenariu pe Jules Verne, dar nici nu mai suntem in peisajul care inca il înspăimânta pe turistul Axinte Frunză: bande de tâlhari greci sau bulgari nu mai bântuie Agion Oros (“Athos”, 1943). Dar nu apuc eu să colind prea departe prin plaiurile imaginaţiei, că şi aud un cuvânt care se repetă, cu încuviinţare, din gură în gură: Karyes! Karyes! Karyes! Karyes!.
Adică pornim spre capitala Republicii athonite, ne retragem spre inima peninsulei monahale şi lăsăm marea în urmă. Mă bucur că avem un traseu, dar zâmbetul mi se transformă în rictus când aflu despre lungimea traseului: cel puţin o oră jumate. Si nu la pas de promenadă, ci marş forţat pentru că orele nu ne mai sunt prietenoase.

Photobucket Photobucket

Din clipa în care am părăsit Xenofont, rucsacul a mai căpătat două kilograme. Pe puţin!, mă descurajez eu, dar cine m-ar crede?! Ce să arunc: sacul de dormit? În condiţiile date ar fi cea mai proastă decizie. Fructe? Parcă nu-mi vine…Gata, am găsit: sticla de apă. Descarc tacticos turnul din spinare (88L), desfac şnurul şi scot sticla de Borsec la 1,5L. Pe traseu remarcasem o mulţime de izvoare, nu suntem pe creste aspre. Plantez sticla de plastic pe marginea drumului, să se ştie că pe acolo a trecut un valah. Milos, desigur, s-a gândit la alţi pelerini însetaţi…

Read more »

Aventuri pe Insula Afroditei

de Victor Partan

Există multe locuri pe glob unde se poate face plajă când în România sunt sub 10 grade Celsius. Unele sunt scumpe, iar altele accesibile pentru persoanele cu venituri medii. Vă prezentăm o destinaţie din a doua categorie, exotică din punctul de vedere al şofatului. Aşadar, dacă aveţi chef de o baie în mare în noiembrie sau martie vă recomandăm să daţi o fugă până în Cipru. În aceste luni, temperaturile ajung în timpul prânzului până la 28 de grade Celsius. Ce e drept, dimineaţa şi seara este ceva mai răcoare. Cam 10-12 grade. În această perioadă, drumul şi şapte nopţi de cazare costă mai puţin de 170 de euro de persoană.

Cel mai bine este să mergeţi cu avionul. Dacă vă cumpăraţi bilet cu două-trei luni înainte de ziua plecării, costă aproximativ 70 de euro dus-întors. Varianta unui drum cu maşina există şi ea, dar este mai costisitoare şi cu mult mai obositoare. În timp ce avionul face două ore pe traseul Bucureşti – Larnaca, un drum cu maşina durează spre douăzeci de ore. Se merge până în sudul Greciei, iar apoi se ia feribotul. Deci, mai bine nu.

Photobucket Photobucket

Read more »

Jurnal athonit, pagini de ucenicie (II)

de Alexandru Rădescu

La nicio mănăstire din Sfântul Munte nu se cunosc atâtea hrisoave de danii provenite de la voievozii moldoveni si munteni, ca la Xenofont…Spre Mănăstirea Xenofont de indreptam, pe o carare batatorita in abundenta vegetatie athonita. Drumul înalt este paralel cu marea si nu ai cum sa nu te opresti pentru fotografii. Cu aparatul foto sau cu telefonul mobil, care e totusi la indemână si nici nu mai trebuie sa modific setarile. Rămân in urmă, oricum cărarea montană permite doar şirul indian.
E scurt drumul până la Xenofont, în jur de 20 de minute. Mănăstirea e tot la mare si nici nu apuc sa imi repet bine sunt pe Athos…, sunt pe Athos…ca şi începe să se vada câte ceva din mănăstirea ale cărei vechi hrisoave coboară până la sf. sec. X: 998. Se păstreaza chiar un document semnat de Cuviosul Xenofont (1010), cel care a zidit mănăstirea. În vremea aceea, potrivit tradiţiei, a ajuns la ţărmul mării Icoana făcătoare de minuni a Sf.Gheorghe, pe care luptatorii iconoclasti o aruncasera in mare, iar Cuviosul Xenofont a zidit biserica Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruinţă.

Photobucket Photobucket Photobucket Photobucket

Read more »

Bizanţul dintre zidurile Istanbulului (I)

de Alexandru Rădescu

Pentru că Naşii au venit cu o ofertă pe care nu am putut-o refuza, săptămâna trecută ne-am făcut bagajele, ne-am urcat în maşina lor şi am pornit-o spre Istanbul ca să descoperim (parte din) oraşul întins pe două continente. Dar în special ca să cotrobăim după ruinele Bizanţului, după resturile de Constantinopol, vechea capitală Imperială şi Creştină.

Am plecat spre Turcia la ora 5 dimineata si dupa fix 8 ore si jumate eram la destinatia din Istanbul. Nimic notabil pe traseu, unul care iesea din Bulgaria pe la vama Hamzabeyli, un drum de 650 km. A doua parte a traseului prin Bulgaria ne-a intampinat cu drumuri destul de proaste, in timp ce turcii astern in cale o sosea ca de autostrada imediat ce treci de granita. La turci am platit o taxa de autostrada in valoare de 10 euro: un card care trebuia scanat in anumite puncte (KGS), valabil si la intoarcere.

Un diplomat francez starnea proteste virulente la Bucuresti, intr-o alta epoca, cu celebra sa replica: (…) suntem aici la porţile Orientului (…). Dar nu intelegi nimic din aceste virtuale porţi până nu ajungi la Istanbul. Magherniţe lipite de resturi ale Zidului Împăratului Teodosie (sec. V), case traditionale otomane, din lemn, infratite cu cladiri de beton sau piatra in culori si de marimi, forme diferite; stradute in panta cu trotuar lipsa sau ocupat de…orice. Masinile isi fac loc in trafic cum pot, schimbarea de directie fiind simultana cu semnalizarea (ca e tir sau masina mica), strazile pot avea si forme geometrice (pentagon) sau doar zig-zag; tablou de Rahova/Ferentari in Yedikule sau Fener (Fanarul ex-grecesc) iar comercianti turci stradali sunt mai insistentii si agasanti decat cei din Marele Bazar. Aveam sa descoperim insa si o adiere de civilizatie europeana in zona fostei colonii genoveze (Galata), dar sa nu anticipam. Pana una-alta, aici inca auzi muezinul de 5 ori pe zi si imi aduc aminte de 1453…intreaga tragedie ce a urmat… :(

Photobucket Photobucket

Read more »

Primăvara pe la Praga (I)

de Alex Rădescu

Din câte stiu eu, cele mai scurte pachete turistice oferite de agenţii sunt acele Citv Break si cuprind doua nopti. Marele avantaj este deplasarea cu avionul. Dar sunt si situatii cand optiunea turistica este de doar o noapte, ca parte a unei invitatii la un anumit eveniment (o delegatie). Asa a fost saptamana trecuta cand am plecat la Praga, la o conferinta HP.

Cum decolarea a fost una matinala iar zborul de nici doua ore, eram pe aeroportul din Praga la ora 9 dimineata iar pe la 10.00 cazarea la hotel era deja rezolvata. Un hotel de tip boutique-minimalist la mica distanta de Piața Orașului Vechi. Nu eram pentru prima oara la Praga iar Orasul de aur imi pare perfect pentru hoinareala visatoare, am aruncat rapid geanta de voiaj si am rupt caldarâmul. Nu singur, ci împreună cu tovarăşul de drum, Emil Dragotă. Program de voie până seara, prezentările HP in prima parte a zilei urmatoare…

Photobucket Photobucket

Read more »