Umblărici.ro

de Alexandru Radescu

Dupa mai multe incercari nereusite, Pronia a hotarat ca abia azi sa calc pragul sfintei Manastiri Pissiota (Prahova). Ziua in care Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul sa izvorasca lacrimi de mir!

Manastirea este o ctitorie a bogatului inginer aroman Nicolae Pissiota si a sotiei sale Zoe (1928). Ing. Nicolae Nacu Pissiota, macedonean, s-a născut în anul 1860 la Hrupiste, lângă Lacul Kastoria, pe teritoriul Greciei de azi. Fiul unui crescător de oi a ajuns sa studieze la Paris, la Şcoala de Drumuri şi Poduri. Se stabileste in Romania, se angajeaza la C.F.R. si intreprinzator cum e isi dezvolta propria antrepriză de construcţii civile şi industriale. El va construi Atelierele Griviţa din Bucureşti şi podul de cale ferată de peste râul Buzău.

In 1894 se casatoreste cu Zoe Eustatiu. Pe proprietatea lor din comuna Poienarii Burchi – cumpărată în 1919 de la Generalul Angelescu – construiesc Mânăstirea Nicolae şi Zoe Pissiota, sfinţită în anul 1928, având hramul la 8 septembrie, sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Alăturat complexului monahal ctitorii construiesc şi asigură funcţionarea până la cel de-al doilea război mondial a unui dispensar sătesc.

Pentru un spatiu traditional ortodox, manastirea Pissiota surprinde prin imbinarea stilului renaşterii italiene cu elementele bizantine. Turnul cu ceas (campanilla padovana) are o înaltime de aproape 20 de metri. Arhitectul este Ioan Giurgea, văr al Zoei Eustaţiu.

Catapeteasma este sculptată în lemn de trandafir şi de cireş, adus din Grecia. Frescele interioare sunt realizate de Costin Petrescu, ajutat fiind de Gh. Eftimiu. Cred ca alaturi de Belizarie, C.Petrescu este cel mai important pictor de biserici din perioada interbelica. De altfel, C.Petrescu (Catedrala Alba-Iulia, Mihai Voda-Bucuresti etc) a condus si echipa care a pictat Ateneul, acolo avand printre ucenici si pe tanarul Arsenie Boca…

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Sfânta Mânăstire Pissiota, este cunoscută ca find o icoană făcătoare de minuni. A fost realizata de Eustaţiu Stoienescu (1884-1959) si restaurata de Gh. Eftimiu. Maicutele de la Pissiota spun ca Icoana a plans in 1998, noi picaturi de mir izvorand si in dimineata zilei de 6 martie 2010…

Timp de două decenii, după inaugurare, între anii 1928-1948 a fost mânăstire de călugări. În anul 1948, Patriarhul Justinian Marina o transformă în mânăstire de maici, stare sub care a existat până în 1962, când a fost desfiinţată. În anul 1993, după 31 de ani de ruinare, mânăstirea îşi reia activitatea, cu viaţa de obşte. A fost mult de munca pentru a reface sf.manastire, dar energica stareta Mihaela Novacovski (vrednica de pomenire) a facut minuni!

Obstea actuala a preluat si a dezvoltat misiunea sociala. Varstnici si nevoiasi sunt ajutati prin devotamentul maicutelor de la Pissiota. Dar si Sf.Manastire are nevoie de ajutor pentru asta. Doamne-ajuta!

PS. Cale de acces rutieră: Şos. Bucureşti-Ploieşti, ramificaţie la Potigrafu. Distanţe pe şosea: de la Bucureşti 55 de km, de la Ploieşti 30 de km. Iata si o harta.

de Alex Vlah

Parasim Manastirea Stelea si traversam cumva aiurea, dar tocmai inspirat pe Calea Domneasca. Fix pe drumul care ne duce spre…Turnul Chindiei si Curtea domneasca. Abia zarim un localnic zgribulit si pierdut in ceata. Ni se pare noua, fugiti din Sinaia umeda a inceputului de an.
Imi plac casele de pe Calea Domneasca. Vechi, neo-romanesti, spatioase si cu mult gust. Cu fiecare pas pe care il facem spre Chindia Tepesului, intalnim diverse institutii gazduite de stiluri artitectonice ale altui veac.

Citeste mai departe…

de Alex Vlah

Ianuarie 2010, Sinaia. O dimineata cetoasa sa-ti dea toata geografia peste cap. Peisaj montan care sa te lase buimac, cu o bucata de perdea dupa gat. Ca din seninul planurilor facute inainte de a ajunge la Sinaia, il trag pe sofer de la cafeaua lenesa si ii propun un traseu pana la Targoviste. Da, pe ceata asta! Caci cum sa va spun, in vechea capitala domneasca am mai calcat tocmai prin 1988…

Citeste mai departe…

de Alexandru Radescu

August 1997. O ploaie “toacă” mărunt rezervaţia arheologică de la Târgşoru Vechi, o comună aflată la 10 km de Ploieşti. Pe o întindere de mai multe hectare, ruine ale fostei curţi domneşti, ba chiar şi resturi ale unui castru roman. Dintr-o dubă coboară câţiva bărbaţi în straie negre, fiecare dintre ei însemnându-se cu o cruce mare.

Îşi rotesc privirea în jur: câmp cât vezi cu ochii, nu tu chilii, abia o biserică “pe trei sferturi”, ce a mai rămas din ctitoria lui Antonie Vodă. Stropi repezi izbesc de parcă ar vrea să-i alunge pe cei patru monahi veniţi de la Mănăstirea Sitaru (Ilfov) pentru a reactiva vechea Mănăstire Turnu, ai cărei ultimi vieţuitori se risipiseră pe la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Citeste mai departe

de Alexandru Radescu

Pe 26 decembrie 1406 se nastea in cer Cuviosul Arhimandrit Nicodim de la Tismana, duhovnic al voievodului Mircea cel Batran, reorganizator al vietii monahale din Ungro-Vlahia, stalp de foc al Ortodoxiei pe pamanturile crestine de la nord si sud de Dunare.

Vlah de origine, Sf. Nicodim s-a nascut in 1310 la Prilep, Macedonia sarbeasca dupa cele mai multe surse. Totusi, exista si pareri cum ca ar fi vorba de un Prilep din Kosovo. Era ruda atat cu Cneazul Lazar al Serbiei (cazut eroic la Kossovopolie in 1389) cat si cu Basarabii (Nicolae Alexandru Basarab).

Citeste mai departe…

de Alexandru Rădescu

Humuleşti nu este un loc de pelerinaj. Strazile din Târgu-Neamţ s-au intersectat cu uliţele satului până a-l înghiţi. Şi nici Ozana nu mai e ca în Amintirile lui Creangă.
Totuşi, nu are România aşa generoase intersecţii precum cea din micul Târg al Neamţului. Dai să ieşi din urbe spre Mănăstirea Neamţu sau spre Agapia şi Văratic, dar şi Humuleştii te trag de mânecă. Un calcul scurt, cu pixul pe carnetul cu notiţe de vacanţă (da, încă imi place să scriu de mână!) arată că Târgu-Neamţ e un oraş de cel puţin două nopţi (…în lemneasca textelor de turism).

Poate nu intamplator intri azi pe strada Humulestilor lui Creanga lasand in urma biserica si tintirimul in care se odihnesc parintii marelui scriitor: Smaranda si Stefan a Petrei.

Citeste mai departe…

de Alex Radescu

Muzeul Taranului Roman: mesteri populari, oameni cu talanti, popor cu forfota. Cei care au ceva pentru sufletul caselor si templul ancestral.

De la Valcea-n toata Tara!

Tuica de la Arges si Mastile stramosilor

Mersul spre noi insine

Sfarsitul Drumului care sta sa inceapa

de Alexandru Radescu

Aidoma profesorului de pian Gavrilescu, şi eu poposisem la Rotbav pentru altceva. “Venisem pentru răcoare, pentru natură…”, spune şovăitor Gavrilescu, păşind în grădina neîngrijită de trandafiri, crini şi tufe de măceş, imaginată de “doctorul Eliade”. Am venit la un botez, îmi spun eu dând ture bisericii fortificate din Rothbach (“Pârâul roşu”).

Continua sa citesti

de Alexandru Rădescu

Toată vara am visat ninsori abundente. Nu alea din copilăria părinţilor mei, ci din alea optzeciste, ceva mai amărâte. Ninsorile care începeau la sfârşitul primului trimestru şi îşi organizau retragerea, spectaculos, în martie. Ninsori de provincie şi frisoane urbane bucureştene.

Anu’ asta, vad ca octombrie e cam zbuciumat si teribil de nesuferit. Sa tot stai in jurul unei cani maaari de lut cu vin, o oala de castane si niste covrigi. Cu snoave, cu dantelării. Ancuţa şi Hanul ei. Sau, sa stai singur la geam, cu o veioza ca-n Suedia si sa scormonesti prin lada cu amintiri. Ce ar merge acum pe vijelia asta cu termometru albastru? O insula, un soare, un munte scund si vestigii dintr-un Ev Mediu in care soarele stralucea când in săbii ascuţite, când în Liturghiile limbilor istorice.

Dubrovnikul este un oras numai bun de week-end. Te sui in ATR-urile TAROM-ului si in doua ore esti la croati, la Adriatica. Dar daca se intampla sa stai mai multe zile, primul lucru pe care il faci este sa te duci in port si sa te interesezi de cursele spre insule: Lopud, Kolocep sau Sipan. Si daca tot am trecut Piratii din Caraibe la filme preferate, atunci s-a miluit Dumnezeu cu copilul care sunt si m-a purtat spre insula Lopud cu o neverosimila frumusete:

Citeste mai departe…

de Alex Rădescu

Memoria îmi joacă feste şi ceea ce era odată scris cu stiloul pe spatele unei fotografii alb-negru, s-a şters. Nu mai ţin minte dacă era 1985 sau 1986 atunci când am fost prima dată la Sinaia. Cu ajutorul acelui scris cu lumina am nişte amintiri stop cadru de la acea prima excursie, cu părinţii. Dar ceea ce mă apasă şi azi, ca un reumatism, este vremea ploioasă din acel sejur optzecist. Şi când nu ploua, totul era învăluit în acea ceaţă posomorâtă, specifică zonelor montane.

Am revenit la Sinaia abia prin…toamna lui 1997. Iar de prin 2000 poposesc de 5-6 ori pe an, fie şi pentru o noapte. Şi asta graţie unui prieten, fost coleg de liceu, repatriat.
Au trecut şi nişte Revelioane, ba cu nămeţi, ba cu ploaie, ba cu piatră seacă. Puţin sinăian sunt, în unele zile sunt chiar mai sinăian decât mulţi băştinaşi ai fostului oraş regal.

În Anul Domnului 2009 am apucat să văd restaurată vechea biserică a mănăstirii Sinaia, prima construcţie de prin acest locuri (sec. XVII). Pentru prima oară de când calc prin locurile astea, am intrat în bisericuţa mânăstirii ctitorite între 1690-1695 de spătarul Mihail Cantacuzino.

Citeste mai departe…