Umblărici.ro

de Alexandru Rădescu

Chiar dacă am crescut departe de Bucuresti, prin literatură, povestiri, video-arhive, Cişmigiul a făcut parte tot timpul, cumva, din viaţa mea. Cum planurile lui Dumnezeu m-au adus în acestă parte de ţară, intâlnirea cu Cişmigiul a fost ca un fel de vizită a românului la Paris. Crâmpeie literare, flash-uri de anticariat, paragrafe, replici. Imbinarea real-imaginar era abundentă.
E dragoste mare şi acum. Dar una de “colectionar de istorie”. Relaţia cu Cismigiul (intr-o preumblare visătoare) e influenţată si de populatia care işi face de cap, la un moment dat, printre bătrânele-i alei. Şi nu pot sa uit cum intr-o teribila noapte, impreună cu câtiva prieteni am traversat Cismigiul intr-o hărmălaie tătărască, simulând o partidă de fotbal american. Ne-am revărsat, epuizaţi, pe straduţa care se intersecteaza cu Schitu Magureanu…

Cu câţiva ani în urmă am găsit, la o tarabă, o carte-album despre Cişmigiu. Nu mai retin autorul pentru că a fost in posesia mea putine zile. Am citit-o pe nerasuflate si am imprumutat-o cuiva care se arăta interesat. A uitat-o la birou şi a doua zi nu mai era de găsit…Se zice că prin gurile de la Cetate fugeau boierii, fie de turci fie spre zone de petreceri. A fost o vreme când Cismigiul avea regulament: nu aveai voie să faci gălăgie, să vorbesti necuviincios, să faci mizerie, erau interzise activitatile comerciale. Gardienii parcului aplicau amenzile severe. Au fost aduse câteva animale exotice, botanisti faimosi aveau grija de parc…

M-am gândit să fotografiez toate monumentele” parcului si să le expun online. Să fie asta modesta mea contributie la “imaginea” Cişmigiului.