Umblărici.ro

de Paul S. Grigoriu

La ora 1.30 se aude toaca şi o voce care cheamă la rugăciune. Ne mişcăm încă grei de somn pe holul slab luminat, apoi prin curtea mare a mănăstirii, până la biserica de la etaj. Singura lumină vine de la lumânările din dreptul icoanelor şi al altarului, iar siluetele călugărilor mai mult se ghicesc. Ne luptăm cu somnul şi cu slavona, din care prindem frânturi, şi asociind cuvintele răzleţe cu gesturile rituale, ne dăm seama de momente din rugăciune. Dar rugăciunea e aici dincolo de cuvinte, în însăşi starea de jertfă şi închinare adusă lui Dumnezeu. „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie…
Continuarea aici .