Umblărici.ro

de Alex Radescu

In seara asta incepe derbyul FC Barcelona-Espanyol. Pe vremuri, ma mai uitam la meciurile astea, mai ales daca se intimpla sa fie si jucatori romani implicati in confruntarea fotbalistica a Barcelonei. S-a miluit Dumnezeu si mi-a purtat pasii atit pe Camp Nou, cit si pe Montjuic, cele doua stadioane legendare din capitala Cataluniei (parca auzisem ca Espanyol are acum un nou stadion). Am intrat putin pe Montjuic anul trecut iar zilele trecute am facut un tur pe Camp Nou. Ambele vizite se datoreaza participarii la Mobile World Congress. Nu stiu daca mai sint bilete de vinzare, dar pot sa spun ca pretul cel mai mic a fost de 50 de euro, virful fiind de 124 de euro! Pentru membrii cotizanti (socis in catalana), biletele sint ceva mai ieftine, la toate categoriile.

Iata si cele doua stadioane:

Fiindca am plecat spre stadion de la MWC, care se desfasoara in complexul expozitional din piata Espanya, am luat metroul catre Camp Nou. Mergem pina la Les Corts, doar 4 statii. Stadionul este in apropiere, mergi pe jos vreo 5 minute pe bulevard. Numai ca odata ajuns la stadion realizezi ca mai e ceva pina la poarta cu biletele de intrare. Cred ca am mai mers vreo 15 minute in jurul imensului stadion (98.000 de locuri, tribune pe 3 nivele).

Ma interesasem inainte de pretul biletelor si eram pregatit emotional: 17 euro. Am platit, am luat biletul si am plecat spre poarta de unde incepe turul turistic al stadionului. Nu fac multi pasi in interior si ma trezesc in mijlocul unor elevi francezi. Nu am reusit niciodata sa inteleg cite pauze scolare sint in sistemul vestic!

Primul punct al turului este o mica sala in care te pregatesti pentru o proiectie 3D. Primesti o pereche de ochelari din aia de carton si astepti sa inceapa filmul. Care filmulet e o frectie interstelara, cu imagini viteziste si zgomote care iti vijiie pe linga urechi. Ceva din istoria clubului (dar nu retii mare lucru) plus imagini de la o gala UNICEF sau asa ceva…

Cum s-a terminat, am fost primul care a fugit de acolo. Aveam de vazut un stadion! Am trecut prin vestiare (mirosea cam urit) apoi pe linga o capelă pentru ca în sfîrşit să ieşim pe stadion. Nu aveam voie să călcăm pe gazon. Bănuiesc că doar cei cu crampoane pot

Apoi am început să urcăm în tribune, pînă la ultimul nivel, trecînd şi prin sala conferinţelor de presă şi ajungînd şi la cabinele mass-media. Un stadion gol e un stadion gol şi poate că tocmai publicul entuziast, dar civilizat, aduce farmecul şi energizează pe sportivi. Nu straluceam de bucurie, nu aveam ameteli. Parca asteptam ceva! Si acel ceva a fost Muzeul Clubului!

Cred ca nu poti sa fii un fan adevarat daca nu intelegi ce inseamna FC Barcelona. Istoria unui club infiintat in 1899 de un imigrant din Zurich. Parintii lui Joan Gamper au parasit Elvetia pentru Barcelona, un oras care la sf. secolului XIX devenise un simbol al modernismului, cu tot ceea ce insemna asta in acele vremuri.

Clubul lui Gamper a devenit repede parte a spiritului Cataluniei intrind in conflict cu autoritatile de la Madrid. Nationalismul clubului a dus chiar la exilarea lui Gamper. Sint momente din istoria regiunii iar muzeul pastreaza aceste amintiri in mai multe sali. Nimic din noutatile multimedia nu este evitat pentru a-l face pe vizitator nu multumit, ci indragostit de club si de…Catalunia.

Nu am retinut numarul salilor din Muzeu. Trofeele, imaginile, toate obiectele adunate in vitrine (de la ghete, mingi si pina statui si statuete, carti, afise, abonamente, portelanuri,) te coplesesc. Dar sa spunem ca nu aveam de-a face doar cu muzeul echipei de fotbal. Exista si alte sectii: baschet, hochei etc.
Si apropos de suveniruri legate de istoria clubului: au pina si antice mese de fusbal sau jocuri de fotbal cu jucatori montati pe arcuri (an avut si eu asa ceva prin anii ’80 si faceam campionate in faţa blocului).

Fireste, am cautat de zor si pomenirea fotbalistilor romani care au jucat la Barca. Nu am gasit decit poze de echipa cu Gica Popescu, fiecare imagine fiind insotita de un trofeu cistigat.
Nici o imagine cu Hagi! Poate exista, dar io nu am dat de ea. Dar am descoperit inca un jucator roman la Barca, Nicolae Szegedi 1950-1952. Nu stiam de el.
In timp ce prietenul nostru, Stoicikov, are si o vitrina dedicata! Dar nu lipsesc din vitrine diverse amintiri si cu Cruyff, Schuster sau Maradona.

Abundenta obiectelor din vitrine pare interminabila. Iar cum clubul a inceput cu Joan Gamper si vizita in muzeu se incheie cu o trecere prin fata unei reconstituiri a biroului sau. Cu presedinte cu tot.

Cum catalanii sint buni afaceristi, iesirea din muzeu se face printr-un coridor care duce fix in magazinul clubului. Care are doua etaje! Inainte de a pleca de acolo, l-am sunat pe tata sa-l intreb daca vrea vreun suvenir. Mi-a raspuns sec: Eu tin cu Real Madrid!