Umblărici.ro

de Adrian Dumitrache

Şi pentru că prognoza meteo anunţa cer însorit, cu temperaturi de peste 20 grade, sfârşitul de săptămână l-am petrecut în zona Curtea de Argeş.
Sâmbătă, 9 mai, am plecat din Bucureşti în jurul orei 11.00 şi, după un mic ambuteiaj în zona Praktiker şi Carrefour, ne-am aşezat la drum pe autostradă (se prezintă într-o stare buna) către Piteşti.
După două ore şi un pic şi un scurt popas la o benzinărie Petrom înainte de intrarea în Curtea de Argeş, am ajuns în localitatea Căpăţânenii Pământeni şi ne-am cazat la o pensiune (www.pensiunesevenstars.ro), o construcţie recent finalizată (pe interior). Preţul unei camere – 120 lei, dotată cu două paturi, TV, grup sanitar, încălzire centralizată, acces la frigider/congelator, aragaz şi sală de mese.

Şi, în funcţie de norocul fiecăruia, pachetul de servicii poate include şi petreceri/discuţii zgomotoase, care îţi pot strica somnul, aşa cum ni s-a întâmplat. În situaţii de genul ăsta, nu ştiu ce să recomand. Eu unul m-am dezbrăcat de caracter, am făcut scandal şi i-am spus proprietarei că, în mod cert, voi scrie despre ce mi s-a întâmplat pe blog. Nu cred că ştia ce înseamnă, pentru că a insistat să îmi dea câţiva fluturaşi pe care să îi împart prietenilor.

Revin la excursie. În zece minute am rezolvat formalităţile de cazare şi ne-am îndreptat către barajul Vidraru, situat la circa opt kilometri de pensiune. L-am găsit la locul lui, neschimbat de când a fost dat în folosinţă, în anul 1966, după mai bine de cinci ani de la debutul lucrărilor de construcţie. La fel ca Bicazul, Vidraru este impresionant prin înalţimea şi … tăcerea lui.
Lucrările de renovare a scărilor ne-au împiedicat să urcăm pe platforma Belvedere şi la statuia lui Promoteu, aşa că am admirat peisajul, mai ales culmile încă albe ale Făgăraşului, de pe baraj.
Drumul spre Bâlea Lac era închis din cauza zăpezii şi, dacă am înţeles bine, va fi redeshis circulaţiei auto după 1 iunie. Debarcaderul era funcţional, la fel şi platforma pentru bungee jumping, care aştepta clienţii amatori (nu i-am văzut) de senzaţii tari cu preţuri începând de la 100 de euro. Pentru al doilea salt, discountul este negociabil

Prânzul l-am luat la restaurantul pensiunii La Cetate, un loc curat, cu preţuri normale şi personal amabil. Ambientul muzical, de bun simţ, fără manele din fericire.

Pentru 90 de lei, ne-au servit cu o ciorbă de burtă (10 lei), o bere fără alcool (4 lei), pastramă cu mămăliguţă şi salată de varză (20,5 lei), păstrav cu mămăliguţă (22,5 lei), şniţel pui cu garnitură de cartofi (15,5 lri), cafe frape (5 lei) şi patru clătite ( 9 lei). Plata am făcut-o cu cardul.
După dejun, siesta ne-am făcut-o pe malul râului Argeş. Aer curat, soare, linişte …
În jurul orei 17.30, cu ceva proteste din partea soţiei, dar susţinut de fi-miu, Rareş (aproape 5 ani), care a urcat şi el, am luat la pas cele aproape 1.500 de trepte, la capătul cărora ne aştepta Cetatea Poienari, menţionată documentar în anul 1453.

Urcuşul nu a depăşit 45 de minute, iar efortul merită cu prisosinţă, pentru că priveliştea este impresionantă. Taxa de intrare – 3 lei/adulţi. Într-unul din pliantele de prezentare scrie că în trecut, o făclie aprinsă în turnul clopotniţă al Bisericii Sân Nicoară din Curtea de Argeş se vedea bine din turnul de la Poienari şi invers, făcând astfel posibilă comunicarea. Ruinele bisericii Sân Nicoară sunt situate pe o colină, în apropiere de Curtea Domnească.

A doua zi, după un mic-dejun frugal la restaurantul «La Cetate» (două omlete, şuncă, unt, gem, două cafele – 20 RON), ne-am îndreptat către comuna Corbi, satul Jgheaburi, pe traseul Curtea de Argeş – Valea Iaşului – Domneşti.
În jurul orei 11.30, am ajuns la biserica rupestră Corbii de Piatră, situată pe malul stâng al Râului Doamnei şi atestată documentar în anul 1512, când călugăriţa Magdalina, fiică şi soţie de boier, reînfiinţează acest aşezământ monahal, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Caracteristicile stilistice, calitatea picturii, însoţite în exclusivitate de inscripţii greceşti, coroborate cu ştirile documentare, permit datarea cu certitudine a ansamblului în primele decenii ale secolului XIV, datare prin care Corbii de Piatră este locaşul cu cea mai veche pictură din Ţara Româneascăă, scrie pe site-ul corbiidepiatra.ro.
Vizităm cele două încăperi săpate la baza unui imens perete de gresie gălbuie. Pe pereţi se poate distinge încă pictura veche de 700 de ani, care nu a fost restaurată niciodată.
Mai multe informaţii despre biserica rupestră şi împrejurimi le puteţi căuta (şi afla) în cartea Corbi-Argeş. Album de suflet, scrisă de Ion I. Ilinescu şi Iuliana-Alina I. Ştefan, apăruta în 2008 la Editura Paralela 45. Poate fi cumpărată de la schit cu 20 lei.

Plecăm de la Corbii de Piatră după ora 12.00 şi ajungem la Nămăieşti, pe traseul Domneşti – Berevoieşti- Godeni – Câmpulung.
Drumul de la Domneşti şi până la Câmpulung are pe alocuri porţiuni pe care, ca şofer, nu ţi le doreşti. Înjuri pe cine crezi de cuvinţă şi mergi mai departe.
Accesul către Nămăieşti se face din şoseaua care leagă Câmpulung Muscel de Braşov, înainte de bifurcaţia către Târgovişte, pe sensul spre culoarul Rucăr-Bran.
Parchez Solenza şi după ce scap de doi ţigănuşi (unul îmi cerea bani, iar celălalt îmi zicea să nu-i dau, că-i bea şi fumează), ajungem în incita aşezământului monahal.

Închipuiţi-vă un ştei de piatră sau de pietroi cam gogoneţ, format dintr-o materie de acelaşi fel, aproape cât o cetăţuie de mare, ieşit din coastă muntelui. În acest gomoltoc de piatră este scobită cu dalta o gaură mare cât o chiliuţă, şi în această chilie înfiinţată o bisericuţă, scria Petre Ispirescu în “Schiţă de călătorie”, din 1884.
Situată la o altitudine de 765 metri, într-o zonă frumoasă, cu excepţia instalaţiilor fabricii de ciment, mânăstirea Nămăieşti este datată din anul 1386, când Mircea cel Bătrân a dăruit satul din vale schitului de maici Nămăieşti.

La întoarcerea spre Capitală, am făcut un popas în zona localităţii Stoeneşti, situată pe drumul naţional care uneşte Târgovişte-Câmpulung. Scăpăm de alţi ţigănuşi care cereau, de asemenea, bani şi ne înfruptăm din merindele pregătite de acasă. Câţiva stropi de ploaie au încercat să ne strice ziua, dar soarele a restabilit ordinea.
Cât am stat pe malul râului Dâmboviţa, am văzut plutind numeroase PET-uri (am numărat vreo 15), aruncate de grataragi iresponsabili. Probabil că se gândeau că cineva le va aduna de pe lacul Morii din cartierul Crângaşi. Şi la barajul Vidraru am vazut o “plută” imensă formată din câteva sute (poate mii) de PET-uri.

Drumul spre Bucureşti se prezintă ok, cu excepţia sectorului Câmpulung – Voineşti, care necesită atenţie din parte şoferilor şi reparaţii capitale, sau măcar acoperite gropile mai mari.
Pe sectorul Târgovişte-Voineşti, reparaţiile s-au încheiat şi se circulă confortabil.