Monstrul din Parcul Natural Comana
de Alexandru Rădescu
În ziua de 10 mai, monstrul a răsturnat barca lui Adrian Lazăr. În ziua de 12, ora 5.30 i-a fost văzută carapacea. În ziua de 15 a plescăit de s-a auzit pînă în centrul satului Comana…Iată-l!
După cum ziceam, acoperi distanţa Bucureşti-Comana cam în 45 de minute (la primul drum). Din poarta mănăstirii Comana continui pe drum rural pînă la o intersecţie în care dai peste un… monument şi o arteziană! Dar aici faci dreapta, pe drumul asfaltat care te duce spre Parcul Natural Comana. Să tot fie vreo 10 minute, de la mănăstire pînă la intrarea în inima Parcului. Despre ce e vorba: pădure deasă, balta Comana, zone mlăştinoase (practic se formează o Deltă care găzduieşte cea mai mare biodiversitate după Delta Dunării!). Avem rezervaţii de bujor şi ghimpe (despre care o legendă spune că a apărut în această zonă după uciderea domnitorului Vlad Ţepeş). Detalii despre Parcul Natural puteţi găsi aici şi aici.
După ce am intrat practic în parc (mergînd pe un drum forestier), am ţinut drumul căutînd un loc în care să lăsăm maşina şi să o luăm la pas. Nu eram echipaţi de aventuri prin pădure, ci mai degrabă venisem în recunoaştere. Se vedeau din loc în loc cum porneau cărări în prin Parcul Natural.
După cîteva minute am dat peste un loc destul de lărgit ca să lăsăm maşinuţa, mai ales că deja erau cîteva parcate în zonă. Ba unii deja era instalaţi la umbra copacilor şi chiar păreau ghiftuiţi.
Am parcat şi am luat-o la pas, încercînd să găsim echilibrul între miracolul naturii şi decibelii tembeli eliberaţi de undeva din apropiere.
Nu mergem mult şi mai dăm peste un luminiş ocupat deja de grătarişti. Nişte autorităţi au amplasat un panou pe care scrie că aici se va ridica un monument pentru Vlad Ţepeş. Vizavi, un alt panou care ne vorbeşte de uciderea mişelească a marelui voievod şi de ghimpii care au apărut miraculos. O fîntînă a lacrimilor a fost săpată în apropiere de către călugări…
Ne simţim cumva stingheri printre petrecăreţii care au împînzit pădurea. Poţi simţi umbra lui Ţepeş ca un blestem peste cheflii castraţi.
Nu mai putem avansa mult: se iveşte un gard îndărătul căruia se înalţă o vilă semeaţă. Undeva prin curtea asta împrejmuită trebuie să fie o orchestră conectată la…boxe Marshall. Probabil că staţia era a altui producător, dar impactul auditiv era atît de puternic încît putea alunga vieţuitoare pe o suprafaţă de cîteva hectare…Există şi o parte frumoasă: era muzică populară ![]()
Dar tot în acest loc găsim şi carăruia care pătrunde în Deltă. Alt spectacol: trebuie să păşeşti peste bîrne ştirbe, aflate la cîţiva zeci de centimetri deasupra apei mlăştinoase.
Păşim cu atenţie peste bîrne, cu stuf sau alte buruieni înalte de-a stînga şi de-a dreapta. În cele din urmă ajungem la nişte..ruine turistice, un proiect care s-a vrut a fi Satul Celtic!
Un fel de corturi pe bîrne prinse în apă. Acoperiş din stuf. Practic de la aceste ruine se deschide Delta. Îţi vine să te arunci într-o barcă şi să te apuci de vîslit. E superb!
Ne învîrtim încolo şi încoace, facem balet pe scîndurile care au mai rămas. Am tot sta, dar soarele te tîmpeşte. Tragem poză după poză, din toate poziţiile. Oare cum ar fi aici, cu alţi responsabili? Aceeaşi întrebare obsesivă, pseudo-naţională…
Ne retragem, reluăm baletul la bîrna Deltei. Reintrăm în pădurea cotropită de grătarişti surzi. Ne strecurăm printre maşini şi grătare, apucăm drumul spre maşină. Ici şi colo mai descoperim cîte o delicată frumuseţe. Prefer să las în urmă natura cu ale ei podoabe…



















March 30th, 2011 at 8:42 pm
cine o fi incendiat balta comana ce arata acum mai rau ca dupa catastrofa din japonia .nu este accident ci totul este opera unor asa zisi intreprin zatori in ale turismului .acum sa pozezi cuiburile pasarilor parjolite cu oua cu tot si vei afla ca adevaratul monstru nu este cel aratat de tine
March 31st, 2011 at 1:46 pm
pai nu e arie protejata?! ce cauta acolo “intreprinzatori”?!
May 9th, 2011 at 11:53 pm
buna
vreau sa imi spui si mie te rog cum ajung din bucuresti la parcul comana…traseul te rog
May 10th, 2011 at 8:40 pm
@alina: uite traseul http://maps.google.com/maps?f=d&source=s_d&saddr=Bucuresti,+...
May 24th, 2011 at 10:11 am
“cîţiva zeci de centimetri” ???
Grea limba romana asta.
Bine ca scriem cu diacritice.