Umblărici.ro

de Adrian Dumitrache

Comparativ cu masivul Bucegi, munţii Baiului, situaţi în dreapta râului Prahova, sunt mai puţin frecventaţi de turişti, mai ales zona de creastă.

Ca mulţi alţii, la începutul drumeţiilor mele am abordat Bucegii, atingând din mai multe direcţii vârful Omu, probabil cel mai cunoscut din Carpaţii româneşti.
Apoi am ajuns şi în Ceahlău, Leaota, Făgăraş, Postăvarul, Piatra Mare, Piatra Craiului, Apuseni, Ciucaş, Iezer-Păpuşa sau Buila-Vânturariţa. Ultimele două masive le-am cucerit împreună cu Alex Rădescu.
De pe munţii Bucegi sau când am străbătut valea Prahovei, am admirat, de mai multe ori, culmile gârbovite ale munţilor Baiului, acoperite de acel verde al pajiştilor care n-are cum să nu îţi încânte ochii.

Un prim contact cu zona mai înaltă a munţilor Baiului l-am avut în timpul facultăţii, cred că prin vara anului 1998. Împreună cu mai mulţi colegi am urcat din Sinaia la cabana Piscul Câinelui, iar de acolo pe vârful Piscul Câinelui (1.658 metri), împreună cu doar doi voluntari.
După mai bine 10 ani, gândul că voi reveni în zonă şi voi parcurge creasta munţilor Baiului s-a concretizat în iulie 2009. Mai precis vineri, 24 iulie.

Conştient că nu pot parcurge într-o zi toată zona de creastă a munţilor Baiului, am decis să ajung pe cel mai înalt punct, vârful Neamţu (1.923 metri), urmând ca celelalte piscuri (Baiul Mare – 1.908 m, Baiul Mic – 1.834 m, Unghia Mare – 1.847 m sau Ştevia – 1.908 m) să le abordez cu altă ocazie.
Fără Alex, am plecat din Bucureşti în jurul orei 05.45 către Predeal, unde am ajuns la 08.30. Cam mult pentru aproape 155 de kilometri, dar de înţeles după ce am pierdut un sfert de ceas pe centura Ploieştiului şi alte 15 minute pe porţiunea Sinaia-Poiana Ţapului-Buşteni.

În sfârşit … pun rucsacul pe umeri, trag aer în piept şi, fără să mă gândesc că pădurile patriei găzduiesc şi urşi, pornesc către cabana Susai (1.420 m) pe marcajul bandă roşie.

După 35 de minute de efort susţinut (faţă de o oră cât afişează indicatorul), ajung la cabană. Mă alimentez cu apă (4,5 litri), îi spun unui angajat al cabanei că vreau să ajung pe vârful Neamţu şi că am uitat telefonul acasă, şi urmez marcajul triunghi roşu către Lacul Roşu (Găvan) prin valea Azugii.

În jurul orei 11.00 fac un scurt popas la cabana de vânătoare Lacul Roşu (mai degrabă un refugiu) şi mă alimentez cu apă de la izvorul din apropiere, iar după 30 de minute ajung la Lacul Roşu (Găvan).
Aer curat, soare, linişte, verde, mult verde … cam asta-i oferta muntelui, pe care o accept ca un om flămând.

Pauza de 15 minute a trecut şi las în urmă Lacul Găvan pe o potecă nemarcată.
Trec pe lângă o stână părăsită şi începe o zonă de urcuş susţinut, în plin soare dogoritor. Noroc cu vântul, care suflă cu putere şi mai înmoaie căldura.

Ajung pe un pisc şi-mi arunc privirea roată către Bucegi (Cota 2000, Crucea de pe Caraiman, Coştila, Omu), creasta Pietrei Craiului (2.238 m), Postăvaru (1.799 m), Piatra Mare (1.843 m) şi Ciucaş (1.954 m), parţial Iezer-Păpuşa şi Făgăraş, plus câteva vârfuri ale Munţilor Baiului. Pozez, filmez şi plec mai departe.

Poteca nemarcată mă conduce în şaua Paltinu şi, la ora 14.10, poposesc pe vârful Neamţu.
Timp de 50 de minute admir peisajul, iau prânzul şi beau o bere fără alcool. Cu tricoul uscat de vânt şi soare, pornesc la drum către Cioplea. Ajung la Lacul Găvan la ora 16.15 şi la 17.20 fac o mică pauză în Valea Azugii.

Urc către cabana Susai, unde ajung la ora 18.00. Obosit, dar fericit că îmi voi revedea familia peste vreo o oră (plecaseră de trei zile la Sinaia), încep coborârea şi ajung la Cioplea la 18.30. După aproape o oră, Rareş îmi sare în braţe strigând: A venit tatiiiiii!!!!!!!!!!!!