Lopud, insula croaţilor fericiţi

de Alexandru Rădescu

Toată vara am visat ninsori abundente. Nu alea din copilăria părinţilor mei, ci din alea optzeciste, ceva mai amărâte. Ninsorile care începeau la sfârşitul primului trimestru şi îşi organizau retragerea, spectaculos, în martie. Ninsori de provincie şi frisoane urbane bucureştene.

Anu’ asta, vad ca octombrie e cam zbuciumat si teribil de nesuferit. Sa tot stai in jurul unei cani maaari de lut cu vin, o oala de castane si niste covrigi. Cu snoave, cu dantelării. Ancuţa şi Hanul ei. Sau, sa stai singur la geam, cu o veioza ca-n Suedia si sa scormonesti prin lada cu amintiri. Ce ar merge acum pe vijelia asta cu termometru albastru? O insula, un soare, un munte scund si vestigii dintr-un Ev Mediu in care soarele stralucea când in săbii ascuţite, când în Liturghiile limbilor istorice.

Dubrovnikul este un oras numai bun de week-end. Te sui in ATR-urile TAROM-ului si in doua ore esti la croati, la Adriatica. Dar daca se intampla sa stai mai multe zile, primul lucru pe care il faci este sa te duci in port si sa te interesezi de cursele spre insule: Lopud, Kolocep sau Sipan. Si daca tot am trecut Piratii din Caraibe la filme preferate, atunci s-a miluit Dumnezeu cu copilul care sunt si m-a purtat spre insula Lopud cu o neverosimila frumusete:

Photobucket

Nu ma intrebati de mile marine, de leghe. Nu stiu! Totul era frumos in jurul meu, oriunde as fi intors capul: fie spre zidurile Ragusei, din ce in ce mai mici, fie spre stancile izolate pe care se cocotase cate un far, fie pe intinderea relaxata a Adriaticii. Totusi, singurul lucru care m-a pastrat printre muritori a fost…ceasul. Ticaitul nu stie nici de valuri, nici de stanca, nici de cetati, nici de pescarusi sau albatrosi. Ticaie cu lumea lui in care suntem si noi prinsi. Ei bine, vreo 40 de minute am plutit senini. Am lasat in urma Kolocepul bravilor marinari care s-au aventurat cu Columb spre…America. Lopud ne-a iesit in fata brusc, ca un vas de pirati. Parea intins, mut, misterios. In fond, ne astepta.

Photobucket Photobucket

Eram un grup destul de mare, international si am navalit pe insula. Pentru plaja, baie, bere rece si peşte. Bonus, niste fructe de mare. Sau undeva pe acolo…

Photobucket

Am facut si plaja, am baut si bere, scufundari pana la genunchi…Un volei, un peşte mic. Timpul trecea, începeam să nu mai am răbdare. Pentru că ni se promisese şi un tur al insulei, dar nimeni nu mai dădea impresia că s-ar mişca mai departe de 5 metri de şezlong. Ma tot uitam le ceas si simteam ca venisem degeaba. Ca asa sunt eu. NU mai rezist si ma duc la sefii grupului, la ghidul local si ii intreb, pe rand, cum ramane cu programu’. Dau cu totii din umeri si ma invita sa ma uit in jur, la lumea tolanita sau grupata la meciuri de volei…Deci e clar, imi zic in barba: iar imi fac rucsacu si plec de unu singur! Bineeee. Mai pun cateva intrebari si mi se spune ca pentru a ajunge in zona civilizatiei trebuie sa strabat practic insula, pe un drum betonat (Ca uitai sa va spui: in golful in care ne prabusisem noi nu erau decat doua terase, dotate cu tot ce trebuie).
Dar sa fiu inapoi in doua ore. Fix doua ore!

Photobucket

Ma echipez, arunc rucsaul in spinare si pornesc. Soarele dusman. Sa te intoarca din drum, sa te bage in insolatie! Nu ma las si descopar ca daca prind umbra vegetatiei (care traieste linistitata pe insula) gasesc o racoare aprope nefireasca. Ca sa nu va mai spun ca din loc in loc, in zone umbroase, croatii montasera banci.
Ma uit des la ceas si merg indarjit. Pe drum ma mai intersectez cu turisti care cautau golful nostru. Le arat directia si trec mai departe. Cred ca in 25 de minute am ajuns in partea locuita a insulei. Si descopar o minunatie de orasel, cu case vechi, cu zeci de imbarcatiuni care se clatinau alcoolizate, pensiuni, hotel. Plus civilizatie franciscana si dominicana. Din loc in loc, bucatele de plaja pline ochi. Si totusi liniste! Sa ma mai intorc?

Photobucket Photobucket Photobucket Photobucket

Aveam sa aflu ca populatia actuala a insulei se apropie de 300 de locuitori. Dar in vremea Republicii Raguzane, in sec XV, era o insula cu 1000 de locuitori. Era faima, bogatie, flota de cateva zeci de ambarcatiuni!
Gasesti azi si cladiri de-un secol, poate ceva mai mult, un parc botanic de sec XIX. Mirosuri? Destul cat sa mergi cu nasul in aer, ca un balerin, pana la ultima pirueta care te va arunca in mare.

Photobucket Photobucket Photobucket Photobucket

Cum eram tot pe fuga (si cu aparatul foto cu glont pe teava), nu am apucat sa caut ceva pliante cu preturi de pensiuni, hotel. Dar in ceea ce priveste meniuri de terase si restaurante, nu am remarcat diferente semnificative fata de cetatea Dubrovnikului.
Ceasul, ceasul, ceasul. Probabil ca mi se zbarlise parul de la atata agitatie. Limbile alergau pe ecran si mi-am dat seama ca trebuie sa ma intorc spre golful cu vasul de Pirati. Sau de invitati ai micii Serenissime de la Adriatica. Baga mare cu pasul strengarului…

Photobucket Photobucket

Stiu ca voi reveni. Numai de-as reveni in Dubrovnik. Mai mult de doua zile :)

About alexander

Umblarici.ro este un site de calatorii, turism si plimbari stradale.
This entry was posted in Cu paşaport, La munte şi la mare and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Lopud, insula croaţilor fericiţi

  1. Ovidiu Blag says:

    Buna.
    Imi puteti spune unde pot lasa masina daca stau pe insula Loupud (am inteles ca intr-un golf din Dubrovnik), dar întrebarea e cît costă și dacă e sigură acea parcare?

  2. alexander says:

    Buna ziua!

    Eu am ajuns la Lopud venind de la Dubrovnik, dar pe mare, cu un vas. Iar cat m-am plimbat pe insula am fost per pedes :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *