Umblărici.ro

de Alexandru Radescu

Asa, la repezeala, imi vine sa spun ca adevarata istorie a Bulgariei medievale incepe si se termina la Veliko Tarnovo. Din revolta unor frati vlahi s-a nascut o forta multietnica care a zdruncinat un Imperiu. Iar odata cu prabusirea Tsarevetsului, dupa 3 luni de asediu turcesc (1393), incepe agonia bulgarilor: aproape cinci secole de crunta talpa otomana. Dar tot la Tarnovo, in a doua parte a sec. XIX, un arhitect precum Kolio Ficeto mestereste niste bijuterii de cladiri in fermentul Renasterii Nationale. Le regasesti in special pe straduta Gurko si in zona comerciala Samovodska Charsia (punct de negot inca din sec. XIX).

Suna a traducere dintr-un ghid turistic cele de mai sus si poate ca unii cititori vor fi vrut sa stie din prima cat faci pana la Tarnovo si cat e cazarea. Vin si astfel de detalii, dar am aratat din prima motivul pentru care mi-am dorit atat de mult sa ajung si eu in aceste locuri bulgaresti. Cu mila Domnului am reusit, intr-o excursie care a durat ceva mai mult de 30 de ore (1-2 Mai).

Pentru cei care au mai fost la Veliko Tarnovo, drumul cu masina din Bucuresti este acoperit in maximum trei ore (incluzand si timpul petrecut pe la vama). La primul drum, ceasul bate spre 3 ore si jumatate. Altfel, chiar din vama Ruse drumul e cam drept catre Tarnovo. Nu e un asfalt perfect, dar cel putin nu sunt gropi. Un singur radar zarit pe traseu, o masina ascunsa printre boscheti. In schimb, puzderie de bikeri, spre extazul unuia din prietenii cu care am plecat la bulgari, el insusi posesor si calaret de motor

Cum nu am apucat sa rezerv ceva din timp (asa cum a facut familistul Dumitrache, dar despre el ceva mai incolo), am cautat la fata locului, batand din usa in usa la hoteluri si pensiuni. Preturi cam mari pentru buzunarele noastre zdrentuite, dar pana la urma am gasit intr-o zona pitoresca o pensiune noua, simpla: apartament cu doua camere, 5 persoane, 125 de leva. Cam 13 euro de persoana, daca socotesc bine. Curat, racoros (canicula afara) si in plus, vedere panoramica spre fortareata Asanestilor.

De altfel, Tsarevets-ul a fost primul punct de explorare, dar nu inainte de a ne racori la o terasa din ale carei boxe se auzea, decent, vocea lui Gillan (bucati din Jesus Christ Superstar!). Pils-ul bulgaresc, sub diverse etichete, cumsecade, rece si ieftin: intre 1.50 si 2.50 leva (adica 3-5 lei). A fost o terasa haioasa pentru ca toate mesele fusesera la origini masini de cusut Singer
Dar nu ne-am intins cu prima portie de bere bulgareasca pentru ca vechea cetate (cu radacini tracice, romane si bizantine) isi inchide portile pe la ora 17.00.

Intrarea in fortareata costa 6 leva si pe masura ce pasesti in interiorul zidurilor te simti coplesit de secole de istorie: palatul regal se intindea pe o suprafata de peste 4800 metri patrati iar intreaga fortificatie ingradeste 100.000 de metri patrati! Eu cel putin eram tentat sa ma apuc de arheologie si nu ma saturam holbandu-ma la…ruine. Toata admiratia pentru bulgari: ziduri intregi sunt refacute, turnuri de aparare sunt fortificate, santierele continua, spoturi pentru iluminat nocturn…

Cuprinzi cu privire intreaga zona si intelegi cu usurinta de ce au ales acel punct pentru fortificatie. In varful dealului a fost construit si asezamantul patriarhal, refacut (cat de cat) in anii din urma. Din pacate nu mai poate fi vorba de o biserica, ci de o incinta cu arhitectura de inspiratie ortodoxa, un panteon mai degraba, pictura fiind de fapt o istorie a Bulgariei. De spus si faptul ca Patriarhul Eftimie (ultimul inainte de navala turceasca) coresponda de la Tarnovo cu Sf.Nicodim cel Sfintit de la Tismana.

In preajma, un bulgar vindea desene, acuarela cu diverse reprezentari ale fortaretei. Am cumparat una (15 leva) si artistul si-a sarutat opera inainte de a o inveli intr-un plic…Si tot aici am facut jonctiunea cu Adi, promitandu-ne in barba (mai ales eu) ca Asanestii, vlahii vor mai fi pomeniti

Din interiorul zidurilor, undeva in partea dreapta a vaii, dincolo de raul care taie zona (Iantra) se vede restautata biserica Sf.Dimitrie de la Salonic. Este lacasul in care fratii vlahi Asan (Ioan-Asan, Petru si Ionita Kaloian) au declansat revolta impotriva Imperiului Bizantin: 1185 (mai multe despre aceasta biserica, precum si despre cea in care s-a gasit mormantul care ar contine osemintele Tarului Ionita Kaloian, intr-un text separat). Povestea lor e fascinanta si imi pare ca nu se compara cu nimic din legendele cu care am fost presati si indoctrinati (de la Roland la cneazul Igor…). In cele din urma Ionita Kaloian (cel frumos) este recunoscut drept Tar. Gratie lor, Tarnovo va ajunge al doilea Constantinopol, prin importanta politica, militara, culturala.
In centrul orasului de azi se afla un impresionat complex arhitectonico-muzeal, dedicat fratilor Asanesti.

Cu greu ma retrag din Tsarevets, dar ma simt bogat. Si trist pentru nu e cu putinta sa gasesti la bulgari vreo informatie despre originea romaneasca a fratilor razboinici, a dinastiei Asanestilor. Desi sunt atatea documente din epoca (din Rasarit sau din Apus) care arata clar originea lor etnica, precum si compozitul trupelor care au atacat Imperiul bizantin + cel latin-cruciat (vlahi-bulgari si cumani ulterior), bulgarii oculteaza totul.

Ne intoarcem in orasul de azi, dar cu greu ne miscam din cauza caldurii. Unii cedeaza si se retrag in camera. Eu merg mai departe, am venit ca sa vad, sa explorez, sa cunosc. In acelasi timp, constat ca orice as manca, orice as bea, e la jumate de pret fata de Romania.
Stradutele pitoresti (Gurko si zona Samovodska Charsia) sunt pline de turisti si nu dezamagesc: puzderie de magazine cu suveniruri, terase, cafenele pe strazi in panta…Ici-colo vorbe romanesti. (Ma intorc cu pliante si multime de fotografii, dar sub nicio forma nu o pot convinge pe maica-mea in legatura cu stilul arhitectonic al Renasterii bulgaresti..imi tot repeta ca e imprumut de la turci: balcon, geamlic etc )

Destul de multi localnici (tineret) amintesc de cocalari (plini de muschi) si pitipoance de pe la noi, dar e ceva care nu ii scoate atat de mult in evidenta. Incerc sa ghicesc ce…nu sunt atat de galagiosi ca ai nostri. Iar ceea ce ne umileste si mai mult e faptul ca nici macar la bulgari nu am auzit un claxon…

La pensiune (Comfort) toate negocierile s-au purtat cu fiul proprietarului, un bulgar care statuse cativa ani in SUA si vorbea fluent engleza. Extrem de serviabil, chiar ne-a condus de cateva ori pe stradute pentru a ne directiona mai bine intr-o zona sau alta. Ne-a vorbit mult de Bulgaria, ne-a explicat de ce e orasul plin de afise de referendum impotriva Turciei (care vrea in UE). Insa la fel de surd la cuvinte precum… vlah

In ciuda soarelui arzator si oboselii de peste zi, consumul de bere nu ma doboara. Iar revine in discutie calitatea berii din Romania, un lichid numit de unii genocid si nu bere!

Incet-incet se face seara si aflam ca dupa ora 9, daca se strang 30 de potentiali cumparatori de bilete, in fortareata pornesc jocuri de lumini. Noi suntem deja in camere, bucurandu-ne de racoare. Abia imi mai tin ochii deschisi, dar ma simt bine. Plin. Ma suna Adi si aflu ca e la portile cetatii, cu toata familia, asteptand artificiile. Din zona in care stam noi, totul ar fi feeric, am avea privire de ansamblu…Intre timp adorm, convins ca voi visa pagini de ev mediu…Aiurea. Sunt la Veliko Tarnovo si (inca) un vis mi s-a implinit. Maine nu e departe si ma mananca talpa..