Pe Athos. Expediţia 2015 (prima parte)

de Alexandru Rădescu

A rânduit Dumnezeu lucrurile ca in acest an expeditia athonita sa se desfasoare in perioada 29 aprilie-5 mai. Plus o noapte in Salonic, la iesirea din Sfantul Munte. Pentru mine, asta a insemnat cel mai calduros pelerinaj athonit, dar si primul in afara postului Sf. Paşti. Dupa alte statistici, pelerinajul meu cu nr. 4 in Gradina Maicii Domnului din peninsula chalcidica.

Daca anul trecut am plecat din autogara Filaret cu o cursa Lilian Travel, pentru 2015 a fost varianta cu un Volkswagen Sharan, şofat de unul dintre pelerini. Şase locuri pentru noi, unul transformat in spatiu suplimentar de bagaje. La Uranopoli, grupul nostru avea sa se mareasca, alte trei persoane ajungeau acolo via autocar. Cu plecare din autogara Filaret.

In jur de 14.00 am pornit masina, de undeva din piata Romană. Destul de aglomerat prin Bucuresti, dar cum voia buna domnea in masina, aveam in faţa ochilor numai si numai Athosul. In acest an, alaturi de mine se aflau Paul Slayer si Dan D., deja vechi tovarasi de experiente athonite, dar si trei băieti la primul drum pe Agion Oros: Andrei V., inca un Bogdan (driver-ul) si Andrei O. Printre cei cu care urma sa ne intalnim la Uranopoli, insusi organizatorul de pelerinaje athonite ieftine, Bogdan C. Desigur, cititorii Jurnalului athonit. Pagini de ucenicie trebuie ca il mai tin minte. De altfel, numele lui nu lipseste de pe buzele unora ca Paul si Dan, e o prezenta aproape obligatorie la drumetie :)

Am lasat in urma un Bucuresti gata de furtuna si am traversat o Bulgarie in care vântul pur si simplu nu ne-a permis sa ne mancam sandvisurile la margine de drum. Asta cel putin pana dincolo de Sofia. Pe masura ce ne apropiam de granita cu Grecia, natura s-a mai domolit. In masina, voie buna fără cantece, atmosfera sustinuta si de o sticla de coniac purtata in bagaje de Dan-basul. Oribilul lichid s-a impartit intre el si Paul, o lepădătură cu alcool care mi-a intors stomacul pe dos numai de la miros.

In sfarsit ajungem si la Uranopoli, micul port din care se imbarca toti pelerinii pentru Athos. Era deja 1.30 dimineata. Sau noaptea. Lasam masina in parcarea amenajata, costa 24 de euro pentru o saptamana. Cautam un local deschis, singurul din zona si ne asezam la o bere, un vin. Nimeresc un FIX, mult mai buna decat cunoscuta Mythos. Dar ma costa 4 euro…
Nu apucam noi sa scriem pe Facebook ca am ajuns la granita dintre lume si Athos (WiFi gratis in bar), ca grecoaica de chelnerita vine si ne spune ca trebuie sa inchida, asa ca sa platim. Raman cu sticla de bere in aer, nu bausem nici jumatate, dar nu am de ales. Platesc si golesc sticla in grabă.

Ne retragem la masina si mai mancam cate ceva din mancarea adusa de acasa. Baietii insetati mai au o sticla de vin la indemana si o rezolva in ora urmatoare. Plecati pe o straduta cufundata in bezna, Dan si cu Andrei V. gasesc o pensiune deschisa. Se negociaza rapid pentru cele cateva ore ramase la dispozitie (vasul pentru Athos va fi in port la 9.45), dar nu obtinem cine stie de avantaje. Daca ar fi fost cu noi si organizatorul de ieftine pelerinaje, cine stie…

Ne grupam toti şase in doua camere, una cu patru paturi. Paul se cam plange de frig, mie mi se pare destul de cald. E deja 4 dimineata. La 6 ma trezesc de frig si nu stiu ce sa mai pun pe mine. Ma fac covrig, dar tot nu reusesc sa ma incalzesc. Cu chiu, cu vai, mai stau in pat pana la 7 dimineata. Ma dau jos din pat, ma bag la duş si ma pregatesc de noua zi. Afara, o minune de vreme, suntem la doi pasi de mare. Constructia imobilului, ca mai peste tot, e facuta sa pastreze racoare pentru lunga perioada de caldura din Grecia.
Incet, incet se trezesc si ceilalti, dar nu se misca din pat. Langa usa de la intrare, inca un dulap. Deschid: pături la discretie! Mor de necaz, imi vine sa ma asez in pat si sa trag la somn.

Imi suna telefonul, au ajuns si ceilalti, cei care au venit pâna la Salonic cu autocarul si de acolo mai departe, dimineata, cu niste curse speciale. Sunt deja la terasa, in port, ne asteapta. Impachetam si noi, Paul îşi recupereaza buletinul de la proprietarii pensiunii, ne punem in miscare.

Prima oprire: la biroul de diamonitirioane. Tot 25 de euro. Apoi la ghiseul pentru bilete de vas. 7,5 euro până la Dafni, asta ne trebuie noua. De acolo urma sa luam autobuzul pâna la Careia (capitala Sfântului Munte) si mai departe, spre Vatoped, un microbuz.

Până la sosirea vasului, in Uranopoli, cam jumatate de oră. Timp suficient pentru ca unii dintre noi sa interactioneze deja cu bucataria greceasca. Eu sunt prea agitat pentru mic dejun, asa ca ma ocup doar de o cafea cu lapte. 3 euro.
O mai tineti minte, de la expeditia de anul trecut, pe ţărăncuţa noastră, care servea la una din terase? Noi da, si e tot cu vino-ncoa, care starnise in Dan acel orb vârtej biologic. Numai ca dintr-un motiv care imi scapa, baietii nu se mai aşaza la terasa ei, ci la una alaturată. Eu ajung la ei ceva mai tarziu, ramasesem cu cafeaua la terasa unde era Bogdan C., cu o rece bere în faţă pentru a-i domoli somnolenţa.

Dar si acestea au un sfarsit. Vasul noastru deja e in port, coloana de pelerini se pune in miscare. Mai apuc sa fac cateva fotografii. Apropo, am cu mine un FujiFilm X20, camera foto primita la teste via F64, pentru care am semnat tot felul de hartii, cu predare la oră fixă, in data de…, retur insotit si de publicarea unui review. Urmeaza la data de…, inca nespecificată. De mine.

Pe vas, timpul trece tot cu sporovaieli, pescarusi, fotografii. Bogdan se mai drege cu o bere, gaseste Amstel la bar. Nu stiu ce e in sufletele celor care sunt pentru prima oara pe acest drum, dar nu pot sa uit emotiile mele din 2012, atunci cand mergeam pentru prima oara pe Athos. Nu ca acum ar fi o rutina. Traiesc tot la maxima intensitate, doar ceva oboseala si soare de Grecie ma sâcâie. Marea calma e in totală contradictie cu nelinistea pe care o ţin în frâu. Am iar o sumedenie de intrebari, doar ale mele. Ma bag in discutii, dar nu sunt atent. E si acea singuratate, acea parte intima pe care fiecare dintre noi o tine ascunsa de celalalt. Ca pe o comoara, ca pe o taina mare.

Pentru acest an, traseul nostru athonit arată aşa: Sf.Ipatie-Prodromu-Lacu-Cucuvino-Sf.Andrei. Alaturi de scurte vizite la Vatoped, Cutlumuş, Marea Lavră şi Panaguda (coliba Sf.Paisie Aghioritul).

In Dafni, micuţul port al Sfântului Munte, prindem imediat autobuzul de Karyes, cu bilet de 3.50 euro. Moţăim în autobuz, care cum poate printre zdruncinaturile drumurilor întortocheate. Dupa aproximativ 40 de minute coboram si se cauta microbuz de Vatoped. Eu imi las rucsacul langa restul grupului si intru intr-un magazin sa cumpar portocale. Nu gasesc, intru in altul. Constat ca sunt mai scumpe decat in Romania, pretul variaza intre 1 si 1.30 euro. Ma intorc eu in statia de autobuze si microbuze, dragii mei tovarasi de drumetie se urcasera deja intr-un microbuz. Alerg dupa masina si bat in geam. Râd si dau din mâini, parca ar fi personaje din spectacolul Muppets.

In alte conditii am fi facut acest drum pe jos, dar nu e acum momentul. Presimt ca foarte curând voi avea ocazia sa-l bat cu pasul…
Pâna la marea manastire Vatoped, soferul ne ia cate 4 euro de caciulă. Intram sa ne inchinam, dar si pentru ca Bogdan C. sa incerce să îi cazeze pe cei doi prieteni care venisera cu el. Atunci cand Paul sunase la Sfantul Ipatie pentru cazare, părintii de acolo ii spuseseră sa nu fie grup mai mare de 7 persoane.
Lasam bagajele in poarta manastirii si intram in primitoare curte, destul de intinsa cat sa poata gazdui un adevarat studio de filmari. Biserica mare e inchisa (katolicon), dar aflam ca in maximum jumatate de ora se va deschide pentru pelerini. Mare bucurie, ne vom inchina la cateva dintre icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului, intre cele mai vestite de pe Sfântul Munte.

Ne împlinim si aceasta dorinţa duhovniceasca si apoi pornim din nou la drum, cu destinatia Chilia Sf. Ipatie. Un lacas românesc, ne vom afla aici pentru prima oară. Tine de Vatoped si este locul in care a venit, in 1939, părintele Arsenie Boca, pentru cele trei luni petrecute pe Athos.

va urma

About alexander

Umblarici.ro este un site de calatorii, turism si plimbari stradale.
This entry was posted in Cu paşaport, De Civitate Dei and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Pe Athos. Expediţia 2015 (prima parte)

  1. Dragos says:

    Super !

  2. Pingback: REVIEW. Fujifilm X20, o compactă în haine retro | Alex Rădescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *