Roma în luna lui Marte

de Ioana Bica

Rome, definitely Rome” am rostit şi eu precum Audrey Hepburn la finalul filmului “Vacanţa la Roma”. Încântarea vizuală produsă de vizita de patru zile în capitala Italiei a depăşit cu mult anticiparea şi a compensat compania neplăcută în care m-am aflat. Am păşit pe pământ italian în 1997 la prima mea ieşire din ţară, cu ocazia unui pelerinaj. Câteva ore în Florenţa m-au făcut să alerg pe străzile înguste de la o piaţă la alta şi mi-au dilatat la maxim pupilele în încercarea de a încorpora vizual cât mai mult din ceea ce vedeam. Mă aşteptam ca vizita la Roma din martie 2016 să depăşească impresiile din 1997 şi aşa a fost.

Nu m-am dus cu un plan dinainte pregătit de vizitare a anumitor obiective, ci voiam să intru în atmosfera oraşului şi să mă las ghidată de străduţele înguste care te transportau de la o piaţă la alta oferindu-ţi cu generozitate în intervalul respectiv vederi către cafenele cochete, porţi vechi renovate şi pictate în verde, balconaşe îmbietoare, clădiri colorate în ocru cu ferestrele prevăzute cu obloane. Pe lângă încântarea vizuală, adulmecam cu plăcere parfumul vreunei siluete elegant îmbracate în negru cu vesminte largi şi strâmte într-un joc armonios al volumelor.

Roma e frumoasă şi când plouă, aveam să constat în prima zi când picături răzleţe apoi tot mai dese cădeau peste oras. Pinii marittimi văzuţi în premieră păreau mai verzi sub ploaie şi mai frumoşi prin prospeţimea căpătată. Hotelul a fost uşor de găsit, fiind aproape de gară şi de Piazza de la Republica. Datorită ploii, obiectivul cel mai sigur şi aproape de vizitat a fost Pallazzo Massimo alle Terme parte a Muzeului National al Romei. La etajele palatului sunt adapostite comori arheologice din perioada secolelor II i.Hr-4 d.Hr. Vizitatorii pot admira mozaicuri din Palatul Liviei si o statuie de marmura infatisand un aruncator cu discul (o copie romană a unui bronz grecesc). Sunt o mulţime de busturi şi statui înfăţişând aristocraţi romani şi zeităţi. Am urmarit cu greu descrierea statuilor datorită oboselii calatoriei, dar si numărului foarte mare de exponate, însă m-am relaxat intrând in curtile interioare cu portocali ale palatului.

I1

I2

I3

I4

Ploaia se opreste si permite plimbarea pe străduţele înguste atât de dragi mie. Credeam că va necesita ceva distanţă parcursă pâna la obiectivele renumite ale Romei, dar nu, fântâna Trevi apare în toată splendoarea ei într-un timp relativ scurt de la ieşirea din muzeu. În centrul fântânii este Neptun, zeul mării într-un car de luptă de forma unei scoici, tras de doi căluți de mare. Unul dintre cai este nărăvaş iar celalalt este calm şi supus. Aceştia simbolizeaza dispozitia fluctuanta a mării. Sunt o grămada de turisti in jurul fântânii care se fotografiaza in ipostaze romantice. Stiam de legenda cu aruncatul monezii in apa fantanii care te va duce inapoi la Roma, dar nu o aplic, prefer sa merg pe logica mea.

Rezist la tentatia de a intra in toate magazinasele cu obiecte de piele, haine si pantofi, iau un pranz frugal intr-un bistro si pornesc din nou fara o directie foarte clara pentru ca imi place sa vad ce-mi ofera acest oras fara sa-i cer ceva expres.
Ajung la Panteon, fost templu construit pentru cele sapte zeitati guvernatoare ale Romei antice. Precum toate templele pagane ale Romei, a fost transformat in biserica. Ma impresioneaza prin dimensiune si prin cat de bine s-a pastrat aceasta cladire antica. E plin de turisti in interior si se mai aude din cand in cand o voce autoritara la microfon cerand liniste pentru ca se fac rugaciuni. Admir din plin prezenta “oculusului”, locul liber din acoperis cu un diametru de 8-9 metri pe unde cred ca iesea fumul produs de arderea jertfelor zeilor pagani.

I5

I7

I8

Observ ca majoritatea pietelor prin care trec au cate un obelisc egiptean in centrul lor, in Roma fiind inaltate 13 obeliscuri.

I9

Piata Spania o recunosc dupa treptele pe care le vazusem in atatea fotografii pe net. Cele 137 de trepte spaniole leaga piata de biserica din varful dealului, dar de data aceasta nu sunt accesibile pietonilor din motive de reparatii. Pe o strada laturalnica, ajung pe o culme de unde admir panorama oferita si mananc o pizza.

I10

La câtă frumuseţe văd în jurul meu, am convingerea ca pe orice straduta as lua-o, e imposibil sa nu ma conduca spre un loc incantator si in plus, nu am deloc sentimentul pericolului. Si tot asa plimbandu-ma si admirand vitrinele cu haine ale marilor case de moda, ajung sa ma plimb pe malul Tibrului si sa ma intorc la hotel pentru ca se lasa seara.

Ziua urmatoare e generoasa prin lumina calda oferita care te umple de energie si de dorinta de miscare. Stiu ca vreau sa ajung la Vatican si mai stiu ca si drumul pana acolo va acoperi o multime de frumuseti, doar matrice neuronala sa fie sa poata capta informatia primita.

Vizitez Castelul Sant’Angelo avand denumirea aceasta in urma epidemiei de pesta care a bantuit Roma in anul 590. Conform legendei, Arhanghelul Mihail i-a aparut in vis papei Grigore cel Mare facand gestul de a introduce sabia in teaca, simbolizand astfel sfarsitul epidemiei. Arhanghelul a fost cinstit pentru finalul pestei prin construirea unei statui in varful castelului. Constructia e impresionant de mare, circulara, cu curti interioare si sali unde se mai pastreaza mobilier. Iau pranzul la una din terasele castelului unde panorama e mult prea impresionanta ca sa nu stau s-o admir in voie. Serveste o româncă la masa unde m-am aşezat si-mi spune ca pescarusul care-mi curteaza farfuria se numeste Cezar si ca e foarte indraznet. Scoate sunete false, puternice, dar totul e atat de frumos ca si el se molipseste.

I11

I12

De la Castelul Sant’Angelo pana la Vatican nu e mare distanta si inteleg ca ma apropii vazand tot mai multe grupuri de pelerini usor de recunoscut dupa mesajele de pe tricouri si dupa numarul mai mare de calugari catolici de pe strada. Denumirea dateaza inainte de crestinism si provine de la Colina Vatican, Mons Vaticanus, unde a fost construita Bazilica Sfantul Petru, resedinta papilor sau Palatul Apostolic si muzeele Vaticanului. Nu intru in nicio cladire pentru ca sunt cozi imense si pentru ca imi place prea mult sa ma plimb. Oricum, Roma abunda in biserici vechi, sunt si doua pe aceeasi strada, vis-à-vis sau una colt cu cealalta si din fericire, nimeni nu pare deranjat.

I16

De la Vatican pe niste stradute ajung din nou pe malul Tribului si cu un pic de noroc la Forumul Roman. Pentru un neinitiat ca mine, pare o colectie dezordonata de ruine, unele inca bine pastrate unde aveau loc activitati de comert, religie si administrarea justitiei. Forumul era inconjurat de arcuri de triumf construite ca simbol al victoriilor militare ale Imperiului Roman. O doamna ghid se ofera sa ma insoteasca cu explicatii prin zona cu vestigii, dar o refuz politicos din lipsa de stare.

I13

Spre seara admir Colosseumul, locul unde in antichitate, prizonierii de razboi erau pusi sa se lupte intre ei sau cu fiare salbatice si locul unde mii de crestini au fost martirizati in secolelel I-IV d.Hr.

I15

Ultima zi a excursiei o dedic vizitei la catacombe la care am visat de la primele lecturi ale istoriei crestinismului. Pornesc pe Via Appia, cel mai vechi drum construit de romani, pavata cu pietre de bazalt si prezentand busturi, statui, biserici si vile antice. Intalnesc in drum biserica Domine Quo Vadis, locul unde se zice ca Sfantul Apostol Pavel fugind de persecutiile romane, a fost oprit de Mantuitorul si indemnat sa-si confrunte destinul. Dupa ultima biserica de pe Via Appia, peisajul devine de o simplitate esentializatoare: o carare, cerul, copaci. La capatul cararii, stiu ca sunt catacombele. Turistii sunt impartiti pe grupuri conform cu limba de circulatie internationala pe care o inteleg. La grupul meu, ghid ne este un calugar filipinez imbracat civil si inzestrat cu mult calm si simt al umorului necesar temperarii unor adolescenti americani aflati si ei in vizita. E foarte informat ghidul nostru si ne explica folosindu-se de niste machete, primele simboluri folosite in crestinism: pastorul cu oaia pierduta tinuta pe umeri, porumbelul, pestele. Pornesc cu emotie de parca as pasi in loc sfant, cum de fapt este. Ne plimbam prin culoare inguste si din cand in cand ni se prezinta un mormant de femeie, de copil sau de familii. Vedem statuia Sfintei Cecilia, fresce si un altar foarte vechi. E un sentiment de odihna si de camaraderie al mortilor care ma odihneste si pe mine. La final, calugarul ne cere ca indiferent de confesiunea pe care o avem, sa tinem un moment de reculegere pentru crestinii inmormantati in catacombe, ceea ce aplicam cu totii.

Mi-a parut foarte rau ca s-a terminat excursia la Roma. Mi-am zis ca voi reveni cu siguranta intr-un viitor nu foarte indepartat, ceea ce nu afirm foarte des fata de alte locuri vizitate.

About alexander

Umblarici.ro este un site de calatorii, turism si plimbari stradale.
This entry was posted in Cu paşaport, De Civitate Dei and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Roma în luna lui Marte

  1. Dorel says:

    Bravo Ioana, frumoasa descrierea!

    Poate data viitoare mergem impreuna! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *