Game of Thrones made in Dubrovnik

de Alexandru Rădescu

Pentru a treia oara la Dubrovnik, prima oara in 2006, niciun dram de plictiseala, niciun strop de refuz al deplasarii. Orasul-cetate de la Adriatica isi pastreaza puterea de atractie, farmecul e nestirbit, dorinta de a reveni acolo, periodic, e nestinsa.

De data asta insa era sa ratez reintalnirea din neatentie si prostie. Am pierdut avionul de 11.00, via Viena. Pronia insa s-a milostivit si am mai prins o cursa de Viena, cu legatura de Zagreb si in cele din urma Dubrovnik. In cursul aceleiasi zile. Initial trebuia sa ajung pe la 15.00 in Dubrovnik, am ajuns pe la miezul noptii. Am pierdut jumatate de zi de plimbare, dar sa zicem ca asta a fost pretul platit pentru a mai ajunge acolo. Destul de ieftin :)

La fiecare calatorie la Dubrovnik (press trip, nu vacanta), ramanea cate ceva de vazut cu o proxima ocazie, cand o fi sa fie. Asa se face ca in 2009, la al doilea drum la Dubrovnik, am lasat pentru data viitoare, ca obligatoriu, un drum pe zidurile cetatii. Si, daca se poate, o vizita la muzeul maritim. Mi-a reusit anul asta plimbarea pe ziduri. In linie dreapta ar fi cam 2km, ceea ce i-ar pozitiona pe locul doi pe glob, dupa Marele Zid din China. Zidul ca zona pietonala.

Costa 15 euro biletul si e recomandat sa pornesti plimbarea cat mai de dimineata. Sunt portiuni in care trebuie sa mergi in sir indian si cum la Dubrovnik, vasele de croaziera, pe langa avioane si autocare, aduc mii si de turisti de varsta a treia din SUA si Asia (in special), o sa regreti ca ai pornit in aceasta plimbare…
Plimbarea dureaza in functie de cat de mult vrei sa fotografiezi. Imprejurimile plus selfie-uri. Pentru mine a fost un prilej nou de a consolida dragostea pentru acest oras, niciodata cucerit (cu exceptia momentului cand au navalit soldatii lui Napoleon, dar fara a sparge portile). Cand veneau turcii, raguzanii (dupa denumirea veche) erau cei mai abili negociatori.

In cateva locuri sunt terase unde poti ramane la o limonada, o cafea. Dar cel mai important de stiut este faptul ca plimbarea asta pe ziduri are suisuri si coborasuri. Adica 1.080 de trepte. Asa ca trebuie si ceva conditie fizica si tinuta usoara, cat se poate.

Treptele sunt o alta poveste a Dubrovnikului. Dupa indelungi numaratori, s-a ajuns la cifra de 4.343 de trepte in interioul cetatii, la care se adauga cele de pe ziduri. Deci 5.423 in total!
La ce folos? Pentru un invadator, treptele sunt un dusman in plus. Daca sunt inguste, nu pot urca multi soldati in acelasi timp. Pe de alta parte, intr-o vreme a fost o competitie intre cetati, cine are mai multe trepte…

dubrovnik in exterior

dubrovnik panorama

dubrovnik port

Dubrovnik terasa

excelsior dubrovnik

Old Dubrovnik

Dar ce legatura are titlul cu textul? Fanii serialului Game of Thrones stiu probabil ca s-a filmat mult la Dubrovnik. In special pentru fortareata King Landing. Iar numeroase scene au fost filmate in fortul Lovrijenac, cocotat pe stanci in afara cetatii Dubrovnik. Ocazie cu care l-am vizitat, alaturi de un ghid care printase o serie de capturi din film pentru a le suprapune cu locurile prin care treceam.

Daca la vizita anterioara am mers cu un vas de epoca pana pe insula Lopud, de asta am fost pe insula de langa Dubrovnik, Lokrum (faci cam 20-25 de min cu o salupa). Aici sunt ruinele unei manastiri benedictine din evul mediu (un imens santier in refacere), dar in special este o insula-gradina botanica. Cu specii aduse din toata lumea. De asemenea, se mai gaseste si un mic lac cu apa sarata, cu o salinitate extrem de ridicata.
Si tot aici pe insula se afla o sala dedicata Game of Thrones, cu un original al celebrului tron, cu LCD-uri pe care sunt proiectate scene din film, interviuri etc, un rezumat al GoT. Cu alte cuvinte, o noua atractie turistica. Bravo lor!

20160519_121910

20160519_122004

20160519_122037

20160519_122113

20160519_122602

20160519_123056

20160519_123628

20160519_123836

20160519_124541

Si tot legat de filmari, sa mai spun ca in primavara s-au filmat in Dubrovnik scena din urmatorul episod Razboiul stelelor iar la anul va trece pe aici si…noul James Bond. Cam asa se face.

About alexander

Umblarici.ro este un site de calatorii, turism si plimbari stradale.
This entry was posted in Cu paşaport, Pieton curios and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *