Lopud, insula croaţilor fericiţi
de Alexandru Rădescu
Toată vara am visat ninsori abundente. Nu alea din copilăria părinţilor mei, ci din alea optzeciste, ceva mai amărâte. Ninsorile care începeau la sfârşitul primului trimestru şi îşi organizau retragerea, spectaculos, în martie. Ninsori de provincie şi frisoane urbane bucureştene.
Anu’ asta, vad ca octombrie e cam zbuciumat si teribil de nesuferit. Sa tot stai in jurul unei cani maaari de lut cu vin, o oala de castane si niste covrigi. Cu snoave, cu dantelării. Ancuţa şi Hanul ei. Sau, sa stai singur la geam, cu o veioza ca-n Suedia si sa scormonesti prin lada cu amintiri. Ce ar merge acum pe vijelia asta cu termometru albastru? O insula, un soare, un munte scund si vestigii dintr-un Ev Mediu in care soarele stralucea când in săbii ascuţite, când în Liturghiile limbilor istorice.
Dubrovnikul este un oras numai bun de week-end. Te sui in ATR-urile TAROM-ului si in doua ore esti la croati, la Adriatica. Dar daca se intampla sa stai mai multe zile, primul lucru pe care il faci este sa te duci in port si sa te interesezi de cursele spre insule: Lopud, Kolocep sau Sipan. Si daca tot am trecut Piratii din Caraibe la filme preferate, atunci s-a miluit Dumnezeu cu copilul care sunt si m-a purtat spre insula Lopud cu o neverosimila frumusete:
