de Alexandru Rădescu
Am mai zis-o şi cu alte ocazii: aş fi vrut să mă duc în concediu pe un litoral bătrânesc şi să stau 10 zile cu un bilet all-inclusive. Vremurile sunt nasoale, a fost un an greu pentru unii din preajmă şi nimeni de la catedră nu ne ţine lecţii despre zile însorite în viitorul apropiat.
Dar nimic rău nu se poate întâmpla când eşti în palma lui Dumnezeu, unde mai pui că El le ştie mai bine. Aşa că ne-am făcut bagaje pentru binecuvântata zonă a Neamţului, un traseu încercat şi anul trecut, dar amânat din motive logistice.
Spre Piatra am pornit într-o dimineaţă de luni, dintr-un sat băcăuan. Te-oi scula tu, oltean pus pe treabă, la 5 jumate dar descoperi că alţii ţi-au luat-o înainte pentru ca orătăniile deja fac gălăgie, in timp ce altii se intorc cu spatele la rasarit si se insurubeaza mai bine in patura. În fine, nu vreau să mai intru în diverse detalii, că mă precipit şi calc pe bigudiuri 
(more…)
de Alexandru Rădescu
Pare sa fie ceva fabulos, mitic in esenţa care a născut cuvintul Densuş. Fie ca e vorba de Nicolae Densuşianu, fie ca e vorba de Biserica Sf.Nicolae din cimitirul comunei.
Dumnezeu stie, si poate ca are pastrate pe undeva pentru ochii care pot să vadă, povestea vechilor locuitori din Ţara Haţegului.
(more…)
Localizare: ştergar din camera de oaspeţi a bisericii fortificate din Cloaşterf.
de Alexandru Rădescu
Să tot fi fost 9 seara cînd am bătut la poarta schitului Pahomie pentru un pat cu acoperiş. Era vineri, săptămîna trecută, ziua Americii pe meridianul altora. Dar pentru mine si Adi era ziua mult aşteptată a fugii la munte. O zi la care lucram, cu vorba, de vreo juma de an.
Noi ne pregătisem si de somn la cort cu toate cele necesare situaţiei, care situaţie nu a fost la fel de bine abordată pe vremea cînd mergeam la Sighişoara la festivalul medieval. Al olimpicilor berari.
(more…)
de Alexandru Radescu
Cucerirea vîrfurilor Buila-Vînturariţa a fost cea mai dificilă expediţie montană. De fapt, partea a doua, traseul de întoarcere (pe lîngă Curmătura Builei) a fost de risc maxim şi plin de peripeţii.
Pînă la urmă ne-am întors întregi: io sînt puţin lovit, dar Mese e tare ca piatra
Voi împărţi povestea expediţiei în trei părţi:
1. spre Vf.Vînturariţa
2. Vf.Buila-coborîrea
3. Schiturile Pahomie (unde am rămas peste noapte) şi Pătrunsa.
Despre specialiştii care s-au ocupat de marcaje numai de bine, sper să nu coboare de pe Buila pe traseul marcat de ei…
Iată cîteva imagini cu frumuseţile locurilor.
de Alex Rădescu
Printre nepretuitele de la Muzeul Satului – D. Gusti este si bisericuţa din Timişeni/Gorj (1773).
Pe cit de puternic poate fi sentimentul de agorafobie intr-o catedrală gotică (năpădită de turişti gălăgioşi) pe atit de prezent este simţămîntul liturgic in bisericuţele româneşti. Fie ele si piese de muzeu. Poate că Duhul nu a mai plecat.
Scara scararului de la Gorj.
de Alex Radescu
Cum am beneficiat de citeva zile libere, bratul proletar s-a odihnit in fostul oras regal. In Sinaia de azi, Sinaia de ieri rasare usor, cu gratie, e vizibila de la o posta, dar dureroasa e constatarea. Un orasel drag, in care poposesc de citeva ori pe an. La aceeasi gazda primitoare
Iar daca Sinaia cu toate ale ei de inceput de sec. XX poate fi o obsesie, mizeria de azi ajunge la absurditate.
Dupa ce strabati Aleea kitsch-ului, pietruitul drum spre Peles, diversitatea gunoaielor e paralizanta. De la sticle si cutii la resturi de ciocolata, pachete de tigari si hirtie igienica, de toate gasesti. Pe alee, dar si in curtea maretului castel…
(more…)
de Horoabe
Drumul – nu mai prost ca altele, dar daca-i masina ta mergi mai cu mila, daca-i a multinationalei, baga tare ca tre’ sa te razbuni pe orele suplimentare neplatite 
Vreo 2 ore din Bucuresti pina acolo.
Parcare amenajata, incapatoare (adica e loc de-ntors cu autocaru’).
Ca sa intri la noroaile bulbucitoare platesti o suma modica – vreo 4 lei, da’e curat. Un nene strange in urma trecerii grupurilor de “homo-turisticus-de-romanica” (a se ceti “lasatori de gunoaie in urma…”)
(more…)
de Alexandru Rădescu
Chiar dacă am crescut departe de Bucuresti, prin literatură, povestiri, video-arhive, Cişmigiul a făcut parte tot timpul, cumva, din viaţa mea. Cum planurile lui Dumnezeu m-au adus în acestă parte de ţară, intâlnirea cu Cişmigiul a fost ca un fel de vizită a românului la Paris. Crâmpeie literare, flash-uri de anticariat, paragrafe, replici. Imbinarea real-imaginar era abundentă.
E dragoste mare şi acum. Dar una de “colectionar de istorie”. Relaţia cu Cismigiul (intr-o preumblare visătoare) e influenţată si de populatia care işi face de cap, la un moment dat, printre bătrânele-i alei. Şi nu pot sa uit cum intr-o teribila noapte, impreună cu câtiva prieteni am traversat Cismigiul intr-o hărmălaie tătărască, simulând o partidă de fotbal american. Ne-am revărsat, epuizaţi, pe straduţa care se intersecteaza cu Schitu Magureanu…
Cu câţiva ani în urmă am găsit, la o tarabă, o carte-album despre Cişmigiu. Nu mai retin autorul pentru că a fost in posesia mea putine zile. Am citit-o pe nerasuflate si am imprumutat-o cuiva care se arăta interesat. A uitat-o la birou şi a doua zi nu mai era de găsit…Se zice că prin gurile de la Cetate fugeau boierii, fie de turci fie spre zone de petreceri. A fost o vreme când Cismigiul avea regulament: nu aveai voie să faci gălăgie, să vorbesti necuviincios, să faci mizerie, erau interzise activitatile comerciale. Gardienii parcului aplicau amenzile severe. Au fost aduse câteva animale exotice, botanisti faimosi aveau grija de parc…
(more…)
