Pe platoul României. Într-o zi
de Adrian Dumitrache
De oriunde i-ai privi, Munţii Făgăraşului sunt impresionanţi. Probail că şi geograful francez Emmanuel de Martonne a rămas impresionat de măreţia lor atunci când i-a vizitat, în anul 1920, atribuindu-le supradenumirea Alpii Transilvaniei. După ce străbaţi drumul care leagă Braşovul de Sibiu şi priveşti culmile înzăpezite mai mult de opt luni pe an, realizezi că francezul are dreptate. N-ai cum să ignori frumuseţea acestor munţi care tâşnesc brusc din Podişul Transilvaniei şi te însoţesc pe o distanţă de aproape 70 de kilometri.
Pentru mine, Făgăraşul este locul unde am fost de patru ori şi de atâtea ori m-am convins că nu există în România alţi munţi mai frumoşi şi mai dificili. Poate doar Retezatul … unde încă n-am ajuns (Alex, te bagi?).
Prima dată a fost prin anul doi sau trei de facultate. Dorinţa puternică de a ajunge în Fagăraş m-a făcut să ignor previziunile meteo, vremea rea stricându-mi planurile.
Singurul traseu făcut a legat cabana Urlea de cabana Sâmbăta. Prin ce am trecut … la un moment dat îmi venea să las rucsacul acolo şi să mă teleportez într-o cameră călduroasă, ferit de vântul care sufla cu putere şi stropii reci de ploaie. Mâinile mi se învineţiseră din cauza frigului … şi eram la mijlocul lunii august.
